Am auzit ca a murit Chopin,
Si am ras o zi intreaga
Si radeam fara inteles!
Cum sa moara chiar Chopin
Cand pe el timpul nu-l leaga
Cu vreo ata transparenta
Ce ne leaga dar pe toti?
Cum sa moara chiar Chopin?
Niciodata nu cunosate
El vreo moarte ori vreo viata
Ca sa-l faca sa nu fie,
Si-i nascut fara de mama.
Geniile nu au parinti
Ei se nasc doar dimineata
Cand a discului arama
Pare-a fi de aur pur.
Cand Chopin creat-a singur
Turnul Babel cu o mana
Cum sa moara un singur om
Ce pe umeri poarta cerul?
Zeii nu mor niciodata
Cum nici nu cunosc un timp
Ca sa faca din tarana
Moale, din noroi murdar
Trupuri zvelte,ochi tacuti.
Si asa ma amuzam
Cand atata negru-n coada
Aveau vorbele pagane.
Dricul tot ducea in burta
Ca femeie insarcinata
Un sicriu atat de inalt
De ma prapadeam de ras
Si-mi parea pe catafalc
Albul ochilor plecati
Amuzant cum nu se poate
Urma lor parca ramane
Mai adesea stearsa-n vorbe
Ori in oameni ce ii plang
Si in dricul ce le duce
Lesul alb si ganduri toate
Printre oameni ce se strang
Catre groapa de otel
Dar eu rad,eu rad isteric
Si ma doare mana-n pumn!
Voi l-ati omorat cu totii
Voi l-ati omorat chiar azi
In a voastre vorbe goale
Oameni mici si neinsemnati!
Voi cu cate o lopata
Demolat-ati Turnul Babel!
Chopin nu cunoaste moarte
Chiar de azi l-ati omorat
Veti muri cu mine-odata
El dar va va scoate vii
Poate din atatea pietre negre
Ce i le-ati pus la capatai!
Si acum rad mai departe
Macar eu sa nu-l omor…
© Marculet-Petrescu Cristina
